Asociaţia noastră

Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Hemihipertrofie şi Lipomatoză (ASHELI) a fost înfiinţată în anul 2013 cu scopul de a oferi ajutor moral, material, psihologic, informativ şi legal familiilor cu copii diagnosticaţi cu aceste boli rare.

Asociaţia are ca obiective:

  • să contribuie la ajutorarea copiilor afectaţi de aceste boli rare
  • să sprijine găsirea de remedii medicale pe plan naţional şi internaţional
  • să ajută la susţinerea psihică şi integrarea în societate a copilului şi a familiilor afectate
  • să contribuie la susţinerea financiară a medicaţiei, a intervenţiilor chirurgicale şi a costurilor aferente deplasărilor în ţară şi în străinătate
  • să organizeze simpozioane, conferinţe, manifestări ştiinţifice pe aceste teme pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra acestor boli rare
  • să strângă fonduri, donaţii în vederea realizării scopului asociaţiei

Sediul asociaţiei: Aleea Carpaţi 33 Ap. 49
                            Târgu Mureş, jud Mureş

Membrii fondatori ai asociaţiei: Attila Szabolcs Dávid – Preşedinte
                                                   Pál Nemes – Vicepreşedinte
                                                   Ilona Dávid - Secretar
 

Povestea noastră

Fiul nostru, Róbert Dávid s-a născut la termen, la data de 31 ianuarie 2012 la Târgu Mureş. Imediat după o sarcină şi o naştere fără complicaţii, s-a observat o mărire a obrazului şi a limbii pe partea dreaptă....

detalii

Știri

  • În data de 11.05.2014 în cadrul activităţii caritabile Swimathon.ms, organizată...

    detalii
  • În data de 13.12.2013 Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Hemihipertrofie şi Lipomatoză (ASHELI)...

    detalii
  • În data de 2.12. 2013, în cadrul campaniei Dumneavoastră Decideţi! a ...

    detalii
  • Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Hemihipertrofie şi Lipomatoză (ASHELI) a fost înfiinţată la...

    detalii